Un accident devastator s-a produs în noaptea de miercuri spre joi în județul Timiș. Doi minori au murit, iar alți trei tineri au fost răniți după ce șoferul a pierdut controlul volanului și a lovit un stâlp de electricitate.
Doi minori de 15 ani au decedat, iar alte trei persoane cu vârste între 15 şi 19 ani au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi între localităţile Comloşu Mare şi Comloşu Mic, din județul Timiș.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, autoturismul în care se aflau toţi cei cinci pasageri era condus de tânărul de 19 ani, care a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar maşina s-a izbit violent de un stâlp. Impactul mașinii cu stâlpul a fost atât de puternic, încât acesta s-a rupt și a căzut peste mașină.
La faţa locului s-au deplasat 11 pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea şi un echipaj SMURD. De asemenea, la locul intervenției au intervenit echipaje de poliție și patru echipaje de la serviciul județean de ambulanță Timiș.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, Elena Megherea, a declarat, joi, că echipajele sosite la faţa locului au găsit maşina răsturnată în afara părţii carosabile, cu trei persoane încarcerate.
„În autoturism se aflau cinci persoane, dintre care trei au rămas încarcerate. Extragerea victimelor a fost foarte dificilă deoarece, în urma impactului autoturismului cu un stâlp de electricitate, acesta s-a rupt şi a căzut peste autoturismul răsturnat. Dintre cele cinci persoane din autoturism, trei au fost transportate la spital în stare de conştienţă, iar două victime (dintre cele încarcerate) au fost declarate decedate”, a afirmat Elena Megherea.
Tinerii au adesea comportamente iresponsabile atunci când șofează. Aproximativ trei sferturi din tinerii europeni încalcă limitele de viteză, aproape jumătate dintre ei abordând virajele cu viteză. În plus, tinerii până în 25 de ani sunt afectați mai mult de oboseală decât adulții care au depășit această vârstă.